Pompierii buzoieni și-au început misiunea în Grecia

0
14

“Pompierii români veniți de pe altă planetă”
Pompierii buzoieni, alături de ceilalți salvatori din România, și-au început activitatea în cadrul misiunii internaționale de stingere a incendiilor din Grecia. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău pompierii buzoieni au fost dislocați în zona Spathari unde și-au început prima misiune. “Par că sunt de pe altă planetă” scriu jurnaliștri greci despre stingătorii din România.
10 pompieri din cadrul Inspctoratului pentru Situații de Urgență Buzău au plecat la sfârșitul săptămânii trecute în Grecia pentru a acorda sprijin în cadrul misiunilor dificile de stingere a incendiilor de pădure. În total spre zonele afectate de incendii au fost dislocați 108 pompieri români dotați cu 23 de autospeciale, printre ele 6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 4 containere Multirisc și 4 autospeciale de primă intervenție și comandă. Stingătorii și-a început misiunile, anunță ISU Buzău.
Din pricina gradului ridicat de toxicitate la care sunt supuși pompierii, aceștia lucrează la stingerea incendiilor de pădure în ture de câte 6 ore.
Ministerul Afacerilor Interne a realizat și o galerie de imagini cu o parte dintre pompierii care au plecat voluntar în Grecia pentru a da o mână de ajutor colegilor lor în cadrul efortului internațional comun de stingere a incediilor masive de pădure. Printre ei se numără și Alexandru Știrbu, un pompier în vârstă de 36 de ani din cadrul ISU Buzău.
Curajul și organizarea de care au dat dovadă pompierii români în primele misiuni au uimit presa greacă. Jurnaliștii publicației online fimes.gr scriu că românii sunt văzuți de localnici precum niște extratereștri.
SURSA https://www.fimes.gr/2021/08/roumanoi-pyrosvestes/
“Ce au făcut pompierii români imediat ce au ajuns în Evia și grecii i-au privit ca pe niște extratereștrii? Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă.
Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare”, scriu jurnaliștii eleni.
Autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ