PORCI SANTINELĂ, ÎN FOCARUL DE PESTĂ DE LA BECENI

0
82

Încă un focar de pestă porcină africană ar putea fi închis, luna viitoare. Autorităţile sanitar veterinare au introdus porci santinelă într-o expolataţie din comuna Beceni, unde, în cursul anului trecut, a fost confirmată prezenţa virusului. După o perioadă de 45 de zile, vor fi recoltate probe de la aceste animale, iar dacă analizele vor indica lipsa virusului pestei porcine, restricţiile vor fi ridicate.
Direcţia Sanitar Veterinară Buzău a anunţat că, la începutul acestei săptămâni, au fost introduși doi porci santinelă în exploatația nonprofesională din localitatea Mărgăriți, comuna Beceni, unde anul trecut a fost declarat focar de pestă porcină africană. Porcii-santinelă vor sta în gospodărie pentru o perioadă de cel puțin 45 de zile, ulterior fiind recoltate probe de sânge pentru depistarea prezenței anticorpilor. În cazul în care nici unul dintre porci nu a contactat virusul pestei porcine africane, se poate realiza repopularea completă a exploatațiilor și vor fi ridicate toate restricțiile sanitar veterinare.
În acelaşi timp, medicii veterinari monitorizează mistreţii din fondurile de vânătoare de la Beceni, unde, de asemenea a fost înregistrat un caz de pestă porcină africană.
În luna decembrie, au fost stinse primele două focare de pestă porcină africană, descoperite în județul Buzău, în două gospodării din localitățile Lunca și Pănătău.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ