POZATUL, INTERZIS ÎN CABINA DE VOT! SISTEM INFORMATIC DE PREVENIRE A VOTULUI MULTIPLU

0
114

A rămas mai puțin de o lună până pe 11 decembrie, data alegerilor parlamentare. Astăzi, polițiști, jandarmi și pompieri i-au informat pe buzoieni cum să voteze corect.

Se poate vota între orele 7.00 și 21.00, iar fiecare alegător va intra în posesia a două buletine de vot, câte unul pentru Camera Deputaților și Senat.

În toate secțiile de vot se va utiliza un sistemul informatic de prevenire a votului ilegal și de monitorizare a prezenței la vot.
Pot vota în baza cărții de indentitate sau a pașaportului toți cei care au împlinit 18 ani.

Polițiștii i-au informat pe trecători și asupra infracțiunile electorale de care trebuie să se ferească.

Cetățenii pot vota și pe liste suplimentare în cazul în care nu se află în localitatea de domiciliu, cu condiția ca secția respectivă să se afle în județul Buzău.

Polițiștii vor continua campaniile de informare pînă în preziua alegerilor.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ