Răbufnire a prefectului Carmen Ichim. La finalul ședinței Comsiei de fond funciar a izbucnit în lacrimi. Revolta prefectei a plecat de la o speță controversată în care șefa de la Casa Albă ar putea fi pusă să plătească peste două milioane de euro despăgubiri. Mai exact, la Beceni nu s-a emis un titlu de proprietate pentru care a existat o hotărâre judecătorească dată în decembrie 1991.
Proprietara terenului de peste 5 hectare este o fostă judecătoare originară din Beceni și care a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție din București. Aceasta, împreună cu surorile sale, solicită 70 de mii de euro despăgubiri și penalități din 1991 până în prezent. Acestea se ridică la sume colosale.
Procesul a fost intentat direct prefectului județului, pe persoană fizică pe motiv că nu a fost emis titlul de proprietate. Carmen Ichim se teme că va pierde acest proces dată fiind și poziția reclamantei în justiție. În plus, la mijloc ar fi vorba chiar de un joc pus la punct de judecătoare astfel încât să încaseze despăgubiri uriașe de la stat.
Acum juriștii Prefecturii pregătesc toate documentele necesare pentru a se apăra în instanță în acest proces, însă prefectul județului, Carmen Ichim nu este prea optimistă în ceea ce privește sentința ce va fi dată în această speță.
DENISA IRIMIA