PREZENTĂRI MODERATE LA URGENȚE

0
20

La fel ca și Crăciunul, momentul trecerii în noul an nu a fost marcat de incidente deosebite la Buzău, iar gărzile din această perioadă nu au fost cu nimic mai deosebite pentru personalul de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean și pentru echipajele de la Ambulanță și SMURD. Numărul prezentărilor la urgențe, la fel ca și cel al apelurilor la 112 venite din partea celor care au solicitat ajutor medical a fost cel specific unei perioade obișnuite din an, iar patologia a fost cea specifică sezonului și sfârșitului de an.

În ultima zi din 2018 și în noaptea de Revelion, echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Buzău au răspuns unui număr de 105 solicitări. Rezultatele abuzurilor alimentare și bahice făcute de buzoieni în noaptea dintre ani au început să apară pe 1 ianuarie, când majoritatea apelurilor la Ambulanță au fost pentru probleme precum colici abdominale, colici biliare sau alte stări de disconfort cauzate de alimentele sau băuturile alcoolice consumate peste măsura suportabilă de organism. Cu toate acestea, numărul cazurilor s-a încadrat în limitele normale. La spitalul județean, cele mai puține prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe s-au înregistrat în ultima zi din 2018, când la UPU au ajuns doar 73 de pacienți, mai puțin decât de Crăciun și chiar decât într-o zi obișnuită din an. Acest fapt este explicabil, dat fiind că majoritatea buzoienilor au fost ocupați în această zi cu ultimele pregătiri pentru Revelion. Efectele acestor pregătiri au început să se vadă însă la UPU începând cu prima zi a noului an. Astfel, de la 73 de prezentări pe 31 decembrie, numărul pacienților ajunși la Urgențe a crescut pe 1 ianuarie la 106, iar pe 2 ianuarie a ajuns la 111.
A fost vorba, în special, de probleme cardiologice și neurologice, care nu au avut neapărat legătură cu petrecerea de Revelion, însă nu au lipsit nici intoxicațiile alcoolice și nici câteva cazuri de traumatisme provocate de petarde și artificii.
Medicii spun că, în comparație cu anii precedenți, buzoienii au devenit mai cumpătați în ceea ce privește consumul de alimente și de alcool în perioada sărbătorilor.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ