Primăria dă înapoi după ce a fost criticată

0
17

Modernizarea Blv.Unirii va ține cont de observațiile buzoienilor
Proiectul privind modernizarea Bulevardului Unirii care ar fi presupus ca două dintre cele patru benzi să fie folosite exclusiv de către mijloacele de transport în comun, va fi regândit. Buzoienii au sesizat că o astfel de modificare nu numai că ar îngreuna circulația pe cea mai mare arteră din municipiu dar ar produce ambuteiaje și pe celelalte străzi adiacente.
Până în primăvara anului viitor, administrația locală își propune să finalizeze asfaltările și sistematizarea rutieră pe trei dintre cele mai intens circulate artere din municipiul Buzău.
Se dorește totodată înființarea unor parcări subterane sau supraterane astfel încât drumurile să nu mai fie ocupate de mașini.
Cât privește proiectul privind modernizarea bulevardului Unirii care ar fi presupus ca două dintre cele patru benzi să fie folosite exclusiv de către mijloacele de transport în comun, acesta va fi regândit.
Buzoienii au atras atenția administrației locale că una stfel de proiect ar putea aglomera și mai mult atât bulevardul Unirii cât și străzile adiacente.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ