PRIMĂRIA ÎȘI ÎNCHIDE PROGRAMUL DE LUCRU CU PUBLICUL

0
241

Primăria municipiului Buzău își închide programul de lucru cu publicul direct în spațiile instituției, cu excepţia Stării Civile şi Evidenţei Persoanelor, în contextul Ordonanței militare nr. 2 din 21 martie. Funcţionarea serviciilor va fi asigurată prin intermedil mijloacelor electronice de comunicare. Totodată, Primăria va sprijini, în această perioadă persoanele vârstince, fără ajutor.
Potrivit Decretului prezidențial privind instituirea stării de urgență, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență, anunţă Primăria municipiului Buzău printr-un comunicat de prsă. De asemenea buzoienii în vârstă de peste 65 de ani pe care nu are cine săâi ajute în această perioadă urmează să fie luaţi în evidenţă.

“Pentru luarea în evidență a cetățenilor peste 65 de ani care locuiesc singuri, fără susținători sau altă formă de ajutor, rugăm să fie apelate telefoanele: 0238-955 ( non-stop) sau 0238-710329 ( în intervalul orar 8:30-16:30 de luni până vineri) pentru a comunica datele de identificare în vederea sprijinirii acestora și limitării expunerii lor în afara locuinței.Totodată, rugăm orice persoană care cunoaște astfel de situații să anunțe la numerele de mai sus ”, a transmis Primăria municipiului Buzău.

În contextul Ordonanței militare nr. 2 din 21 martie, prin care se recomandă limitarea deplasării personelor, Primăria municipiului Buzău își închide programul de lucru cu publicul direct în spațiile instituției, cu următoarele excepții: Starea Civilă , care va funcţiona între orele 10.00 -12.00 şi Direcția de Evidenţa Persoanei, între orele 10.00- 12.00.
Pentru celelalte servicii se recomandă utilizarea celorlalte mijloacelor de comunicare electronice, după cum se precizează în comuncatul Primăriei Buzău :

“Transmiterea on-line de cereri sau solicitări (inclusiv anexarea de documente), la adresele de e-mail:
– ghiseu.unic@primariabuzau.ro,
– directiaec@primariabuzau.ro – pentru cereri specifice Direcției Economice, precum și prin poștă.
Plata taxelor și impozitelor prin utilizarea mijloacelor on-line de plată prin:
1. site-ul național www.ghiseul.ro;
2. site-ul primăriei www.primariabuzau.ro – Ghișeu electronic (doar după ce s-au obținut date de autentificare de la primărie).
Totodată, se pot efectua plăți ale taxelor și impozitelor locale la toate sediile poștale de pe raza municipiului Buzău”
Începând cu 23 martie, Primăria Buzău pune la dispoziția cetățenilor ” PORTAL SERVICII ELECTRONICE” ce poate fi accesat prin site-ul www.primariabuzau.ro, pentru depunerea de solicitări pentru petiții și sesizări online, certificate de urbanism cereri de eliberare a certificatelor fiscale şi de atestare fiscală.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ