Primarul din Lopătari în luptă cu trei “balauri”

0
26

Claudiu Constantin anunță ca va candida la un nou mandat de primar
Primarul comunei Lopătari a anunțat că se luptă cu trei “balauri” pe care vrea să îi dovedească în următoarea perioadă iar dacă va fi nevoie, și într-un viitor mandat. Primul balaur, o datorie pe care administrația publică o are către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Datoria AFIR
“Această problemă originează din celebra asfaltare defectuoasă a drumului Luncile-Terca din anii 2003-2004. Furtul generalizat și proasta administrare a proiectului au împovărat Primăria cu o datorie de 1,013,939 lei la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Am reușit să plătim integral această datorie în August 2022. Însă am fost anunțați apoi că avem penalități de plătit…care au curs de când s-a constatat prejudiciul legat de asfaltarea acelui drum. Suntem acum în curs de clarificare a acestei situații și de a identifica posibile soluții care ne sunt la îndemână aici în Primărie. Toți primarii care au fost până acum au partea lor de vină, fie că o recunosc, fie că nu”, transmite locuitorilor din Lopătari, edilul comunei.
Cea de-a doua problemă cu care se confruntă administrația locală este cea a rețelei de apă potabilă.

“Alimentarea cu apă este durerea cea mai mare a locuitorilor din satul Lopătari, una care durează de mulți ani și pe care s-a făcut treabă de mântuială doar când au venit rândurile de alegeri. Avem azi o rețea pe care nu ne putem baza, pe care apa circulă cu program și care sub nicio formă nu satisface nevoile celor care au ales să locuiască în Lopătari. …Nu avem voie să facem rețea de apă unde Compania de Apă zice că va face rețeaua de apă, altfel riscăm să ni se pună în cârcă alte datorii. Ce am făcut noi în paralel cu discuțiile avute cu Compania de Apă? Am obținut alocarea unei sume de peste 26,000,000 lei pentru rețele de apă care nu se intersectează cu acest proiect (captare sursă Brebu și rețea în Plaiul Nucului) și pentru canalizare pe zona Lopătari. O sumă record pentru comuna Lopătari pentru care am început deja munca administrativă”, subliniază primarul Claudiu Constantin.

Iar ce-l de-al treila balaur, puntea de la Terca…
“Prin 2018-2019 s-a construit la Terca o punte peste râul Slănic. Toate bune și frumoase, doar că puntea nu a fost recepționată niciodată de beneficiar, Primăria, etapă care este obligatorie înainte de a se plăti lucrarea. După ce am preluat mandatul am descoperit că trebuie făcută recepție, ceea ce am și demarat. Doar că am constatat multe nereguli la această lucrare. Am refuzat să facem recepția pentru o lucrare neconformă, iar un control al Curții de Conturi ne-a pus în vedere să luăm măsuri. Am pus în vedere constructorului să efectueze un set de lucrări pentru a asigura siguranța celor care trec pe acea punte”, informează pe pagina sa de Facebook, primarul de Lopătari.
Edilul a mai adăugat că există o luptă și cu o parte dintre consilierii locali care îi blochează inițiativele dar cu toate acestea va continua proiectele și va candida la viitoarele alegeri.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ