Primele autobuze electrice în luna noiembrie

0
27

Alte 30 de autobuze vor fi achiziționate prin fonduri europene
Până la sfârșitul lunii noiembrie în municipiul Buzău și-ar putea face apariția primele autobuze electrice, anunță administrația locală. Alte 30 de mijloace de transport în comun urmează a fi achiziționate prin intermediul fondurilor europene. Primăria Buzău a fost criticată de faptul că sume importante de bani au fost cheltuite pentru achiziția și reparația autobuzelor cumpărate second-hand.
O dată cu reabilitarea străzilor, în municipiul Buzău vor fi amenajate noi piste de bicilete. Decizia are scopul de a încuraja buzoienii să folosească mijloace de transport nepoluante, în detrimentul autoturismelor.
Pe de altă parte, parcul mijloacelor de transport în comun ar putea fi în scurt timp schimbat. Autobuzele electrice noi vor lua locul celor second-hand. Cel puțin acest lucru își propune administrația locală. Primele autovehicule ar putea fi văzute pe străzile orașului din luna noiembrie.
Reprezentanții Primăriei Buzău au fost criticați de faptul că sume importante de bani din bugetul municipiului s-au dus pe achiziția unor autobuze second-hand și ulterior pentru reparația acestora.
Achiziția autobuzelor second-hand a fost criticată de-a lungul vremii de către opoziția din Consiliul Local Municipal iar răspunsul a fost că bugetul nu a permis dotarea parcului auto cu autovehicule noi.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ