PROBLEMA TIRURILOR, REZOLVATĂ

0
6

Parcare specială în zona industrială

Problema traficul în zona industrială a municipiului Buzău este de norotietate. Mașinile grele ocupă o bună parte din suprafața carosabilă pentru că nu există locuri de parcare iar drumul s-a deteriorat ca urmare a traficului greu. Primarul Constantin Toma a declartat că în zonă va fi înființată o parcare de către unul dintre agenții economici astfel încât drumul să nu mai fie ocupat de tiruri.
Primăria Municipiului Buzău a demarat mai multe lucrări de reabilitare a drumurilor, unul dintre ele fiind cel din zona industrială. Bulevardul Industriei este o arteră intens circulată de vehicule grele iar lipsa parcărilor nu de puține ori a dat naștere unor discuții. Conducătorii auto s-au plâns că drumul este ocupat de tiruri parcate iar la capătul opus, șoferii de tiruri au ridicat problema lipsei parcărilor. Consilierii municipali au discutat despre acest subiect în cadrul ședinței Consiliului Local.
Primarul Constantin Toma a declarat că în zonă va fi înființată o parcare de către unul dintre agenții economici. În acest fel, traficul nu va mai avea de suferit din pricina autotrenurilor parcate pe marginea străzii.
Lucrările pe Bulevardul Industriei ar urma să se finalizeze anul viitor alături de cele de pe Bulevardul Unirii.
Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ