PROFESORI DIN MOLDOVA, LA ȘCOALA MEREI

0
32

Schimb de experiență între profesorii din Republica Moldova și cei de la Școala din Merei. Unitatea de învățământ buzoiană se bucură, zilele acestea, de prezența unor cadre didactice de peste Prut, cărora le prezintă sistemul de învățământ românesc. Pe lângă activitățile educaționale, dascălii moldoveni se vor bucura de momente artistice pregătite de elevi, dar și de vizite la punctele de atracție din județ.
În aceste zile, la Școala din Merei se află în vizită mai multe cadre didactice de la o unitate de învățământ din Basarabia. Cele două școli au reușit să încheie de curând un parteneriat educațional, care presupune vizite de lucru ale profesorilor și elevilor, mai ales în acest an în care se sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Prima zi de vizită a dascălilor din Moldova a fost luni. Oaspeții au fost întâmpinați de către elevii Școlii din Merei cu un program artistic.
Activitățile sunt parte a parteneriatului încheiat între Școala din Merei și cea din Republica Moldova. În cele două zile de vizită, dascălii participă atât la activități artistice, cât și educaționale. Parteneriatul dintre Școala Merei și cea de peste Prut le va oferi ocazia elevilor și dascălilor buzoieni să facă vizite de lucru la școlile din Basarabia
După parteneriatul încheiat între cele două școli, urmează ca stațiunea Sărata Monteoru să se înfrățească cu o localitate cu potențial turistic din Republica Moldova.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ