Autobuzele vor circula după un nou program. Conducerea Trans Bus a luat decizia ca, pe perioada estivală, mijloacele de transport în comun să aibă un nou orar. Decizia vine ca urmare a faptului că, vara, numărul călătorilor scade, dat fiind că elevii sunt în vacanță, iar societățile comerciale au un alt program. Vechiul orar va fi reluat de la 1 septembrie.
Autobuzele societății de transport urban au, de luni, un nou program de circulație. Conducerea Trans Bus a făcut o analiză și a constatat că, pe perioada verii, numărul călătorilor scade considerabil. Elevii sunt în vacanță, iar societățile cu mulți angajați își restrâng activitatea. Prin urmare, nici aglomerația în autobuze nu este prea mare, așa că mijloacele de transport în comun au fie o frecvență mai redusă, fie unele trasee dispar.
Modificări au intervenit atât la traseele din municipiul Buzău, cât și la cele din zona rurală. În plus, și cursele tip zonă au un nou orar astfel încât să fie acoperită nevoia buzoienilor care lucrează în schimburi.
Începând cu data de 1 septembrie, autobuzele vor circula după vechiul orar.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA