PROGRAMUL „LÂNA” ARE IMPACT

0
75

Aproximativ 80 de crescători de oi din judeţul Buzău beneficiază de sprijin guvernamental în cadrul programului „Lâna”. Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău estimează că până la sfârşitul acestei luni, când este termenul limită pentru depunerea dosarelor, numărul producătorilor care vor primi subvenţii va creşte.
Un leu pentru un kilogram de lână vândută. Atât primesc de la stat, crescătorii de oi care fac dovada că au comercializat lână. Acordarea stimulentului a dat roade, la Buzău, astfel cantitatea colecatată a ajuns la aproape 80 de tone. Programul guvernamental poate fi accesat până la sfârşitul lunii, iar în perioada rămasă, reprezentanţii Direcţiei Agricole aşteaptă noi beneficiari.
Comercializarea lânii, care era la pământ, a fost impulsionată anul acesta, atât de acordarea stimulentelor, cât şi de preţurile în creştere la achiziţie.
Crescătorii de oi primesc un ajutor pentru vânzarea lânii, în valoare de 1 leu pe kilogram. Prin programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii se urmăreşte să se asigure atât creşterea numerică a efectivelor de ovine, precum şi valorificarea produselor obținute de la acestea. Vor beneficia de schema de ajutor, crescătorii de ovine persoane fizice cu atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, dar şi persoane juridice, cu condiția să dețină o exploatație de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor şi să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Laurenţiu Marinov/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ