PROGRAMUL “PRIMA CHIRIE”, O NOUĂ AMĂGIRE! Beneficiarii, obligaţi să strângă un teanc de hîrtii

0
100

Pentru a-i determina pe şomeri să îşi caute un loc de muncă, cu precădere în oraşele dezvoltate, autorităţile au lansat programul “Prima chirie”. Astfel, un şomer care doreşte să se angajeze la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de casă primeşte timp de 3 ani, lună de lună, o sumă de până la 900 de lei pentru plata chiriei.
Pare uşor la prima vedere, doar că până intră în posesia banilor pentru plata chiriei beneficiarul trebuie să treacă de piedicile birocraţiei.
Ceea ce nu spun autorităţile este faptul că documentaţia este atât de stufoasă încât şi funcţionarii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă se vor cufunda în ea. Astfel, pentru a beneficia de plata chiriei, şomerul care găseşte de lucru, de exemplu la Bucureşti, va trebui să prezinte un contract de muncă semnat pe o perioadă minimă de 12 luni. Apoi urmează schimbarea domiciliului şi ulterior dovada plăţii chiriei lunare stabilite în contractul de închiriere. Totodată beneficiarul ajutorului de la stat trebuie să meargă la AJOFM în fiecare lună cu facturile de la curent electric, gaze, apă, canal şi deşeuri menajere astfel încât să i se deconteze cei 75 la sută din chiria lunară până în pragul a 900 de lei. În același timp, proaspătul angajat va mai trebui să ataşeze la dosar o hartă rutieră a traseului dintre localitatea de domiciliu şi locul de muncă, hartă obţinută cu ajutorul site-ului google maps. Evident, în cazul în care angajatul rămâne fără loc de muncă şi nu se reangajează în următoarea lună sau contractul de muncă este reziliat şi nu se întocmeşte un altul atunci îşipoate lua adio de la prima chirie. În acest moment la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu a fost depusă nicio cerere pentru plata chiriei.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ