Un proiect pe care autoritătile locale din Unguriu s-au gândit să îl pună în practică ar fi putut rezolva problema aglomeratiei din penitenciare. Primul gospodar al comunei, Ciprian Tirizică si-a dorit să construiască la Unguriu o închisoare în locul unor foste unităti militare. Multi localnici au fost revoltati cand au auzit ce are de gând, primarul. Oamenii spun că se tem pentru siguranta lor si nu sunt de acord, altii in schimb spun ca orice investitie in comuna ar fi binevenită. Initiativa nu a prins contur iar proiectul a picat. Acum in loc de inchisoare, Primăria vrea să ridice un azil de bătrâni.
În urmă cu mai bine de patru ani, administrația locală din Unguriu a solicitat Ministerului Apărării preluarea în administrare a fostelor unități militare aflate pe raza comunei. La acea vreme, aleșii locali au găsit o soluție cât se poate de inedită pentru a da o destinație clădirilor și anume un penitenciar. Inițiativa era una benefică pentru bugetul comunei și, în plus, puteau fi create locuri de muncă penru localnici. Totodată, proiectul ar fi reprezentat o soluție pentru diminuarea supraaglomerării din închisori, numai că inițiativa a picat la scurt timp.
Pentru că proiectul nu a putut fi dus mai departe, acum administrația locală din Unguriu nu renunță la ideea de a prelua clădirile fostelor unități militare, dar acestea vor primi o altă destinație. Ideea de a avea în comună un penitenciar nu era pe placul tuturor localnicilor, însă sunt și oameni care spun că orice investiție în comună este binevenită, indiferent de destinația care se va da clădirilor. Proiectele de ordonanțe privind grațierea și modificarea codurilor penale au readus în atenția opiniei publice un subiect fierbinte: supraaglomerarea din închisori. Subiectul a împărțit populația în două tabere, există oameni care susțin grațierea, dar și alte voci care vorbesc de înființarea de noi penitenciare.
DENISA IRIMIA