PROIECTE DE VIITOR

0
108

Veste bună pentru locuitorii comunei Năeni. Compania de Apă Buzău a hotărât, în urma ședinței AGA, înființarea aici, a unui punct de lucru. Costurile aferente privind amenajarea acestuia urmează să fie incluse în bugetul companiei pe anul 2018. Mai mult decât atât, în viitorul foarte apropiat, fiecare gospodărie va avea parte de un serviciu de salubritate mult mai bun.

Una dintre preocupările majore pentru Primăria Năeni este asigurarea apei potabile de cea mai bună calitate pentru toți consumatorii, prin servicii prompte și civilizate. Administrația locală și-a propus de ceva timp, să pună în aplicare un proiect ambițios în acest sens.

Si exact asta s-a și întâmplat. În urma unei ședințe ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, membrii Adunării Generale a Acționarilor de la Compania de Apă Buzău au aprobat înființarea unui punct de lucru în comuna Năeni. Potrivit conducerii Companiei de Apă Buzău se vor face acum demersurile necesare pentru inventarierea tuturor activelor, pentru o perioadă de maxim 6 luni. Totodată, se fac anumite calcule pentru a vedea, ce lucrări ar urma să se facă în comună, precum și valoarea acestora, pentru viitorul apropiat. Amenajarea punctului de  lucru se va realiza din 2018, costurile aferente urmând a fi incluse în bugetul companiei pe anul viitor.

Un alt proiect pe care Primăria Năeni dorește să-l realizeze este legat de serviciul de gospodărire a deșeurilor menajere. La acest moment, unitatea administrativ teritorială are un contract cu o societate de specialitate. Având în vedere că mașinile acestei firme preiau deșeurile doar de la nivelul primăriei, conducerea administrației locale dorește să implementeze un system care să vină în ajutorul locuitorilor comunei Năeni.

Tot timpul este câte ceva de făcut. Este ceea ce își spune și conducerea Primăriei Năeni care dorește să mai realizeze și alte proiecte menite să le ofere locuitorilor toate condițiile pe care le au, de obicei, comunele dintr-un stat european.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ