PROTESTUL GENERAȚIEI CU MASCĂ

0
59

În jur de 200 de persoane au protestat luni seară în Piața Daciei. Timp de aproximativ două ore, părinții și bunici, majoritatea însoțiți de copii sau nepoți, au protestat, nemulțumiți de obligativitatea purtării măștii la ore. Adunarea a fost organizată de Elena Grapă , administrator a unui grup de mămici pe o rețea de socializare. „Stop masca în școli!”, „Copii noștri nu sunt cobaii voștri!”, sunt câteva dintre mesajele afișate pe pancartele buzoienilor veniți la adunarea din centrul oraşului. Protestul a început cu rugăciunea Tatăl notru și a continuat cu cântece patriotice și o horă mare formată din copiii prezenți.
Oamenii veniți laprotest sunt solidari cu părinții nemulțumiți de regulile impuse de guvern. Ei sunt de acord cu păstrarea distanţei, cu măsurile de igienă, dar nu văd ce rost are purtarea măștii ti mp de patru sau șase ore în timpul cursurilor.
O situație deosebită o reprezintă copii cu nevoi speciale, care au nevoie de însoțitor în permanenţă. Acești elevi nu se pot acomoda cu purtarea măștii la ore. Livia, o mămică, ce își creşte singură fiul, se teme că acesta nu se poate adapta regulilor.
Din Piața Dacia, părinții și-au luat copii de mânuță și au plecat au plecat în marș pe bulevardul Nicolae Bălcescu, până în față Prefecturii,unde și -au strigat , din nou, nemulțumirea.
Protestele nu se opresc aici,spun organizatorii, aceștia vor ajunge pe data de 19 septembrie la București , în Piața Victoriei.

Iuliana Sîrbescu/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ