Nu a mai suportat bătăile și a fugit de acasă
A fost răpită de propriul soț după ce a plecat de acasă și s-a despărțit de el. O femeie în vârstă de 28 de ani, din Padina, a fost luată cu forța de soțul ei și un prieten, şi urcată într-o mașină unde a fost agresată fizic. Apelul la 112 a fost făcut de fratele femeii care a reclamat că acesta a fost lipsită de libertate de cei doi indivizi. Surse apropiate spun că nu e prima dată când femeia părăsește căminul conjugal, iar unul din motive ar fi violența domestică. Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
Femeia locuia la soțul ei, în județul Dâmbovița, de mai bune de zece ani. Însă traiul greu a făcut-o să plece de acasă, la fratele ei, în comuna Padina. Marți, aceasta a primit vizita bărbatului care era însoțit de un amic, cel mai probabil pentru a o lua acasă. Tânăra a declarat că a fost luată împotriva voinței sale, mai mult, a fost și agesată fizic de soțul său. Consătenii femeii susțin că nu e pentru prima dată când femeia fuge de acasă din cauza bătăilor și a lipsurilor materiale.
Consăteanul povestește cum fratele a scăpat-o pe femeie din mâinile răpitorului.
La acest moment polițiștii de investigații criminale de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, cercetează cei doi bărbați, de 33, respectiv 38 de ani, din județul Dâmbovița, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Pogoanele, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Iuliana Sîrbesscu/ Robert Oprea