RATA ȘOMAJULUI, ÎN CONTINUĂ SCĂDERE

0
210

Ani de zile rata șomajului, în județul Buzău, se apropia de 10 procente. Însă din vara anului trecut, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a început să fie din ce în ce mai scăzut. Cifrele înregistrate în 2019 au ajuns să îi surprindă chiar și pe reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă.
Vești din ce în ce mai bune venite de pe piața muncii. Rata șomajului continuă să scadă după ce, ani de zile a stagnat la un prag de 10 procente. La finalul anului trecut, reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă au prognozat niște cifre legate de rata șomajului, care va fi înregistrată în decembrie 2019, numai că procentele au fost deja atinse.
În prezent, rata șomajului este 6,87%, un procent mic în comparație cu anii precedenți. O noutate în acest an este și faptul că sute de buzoieni au reușit să-și găsească un loc de muncă pe perioada iernii. Lunar, aproximativ 700 de șomeri au fost încadrați la un loc de muncă.
În continuare, cei mai mulţi dintre şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM sunt beneficiari ai venitului minim garantat.

DENISA IRIMIA/ ANDREI METELEANU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ