RAZII LA DEPOZITELE DE MOLOZ

0
48

Angajaţii Poliţiei Locale, încearcă să cureţe zona de la ieşirea din Buzău, pe DN2 între Viaductul Nehoiaşu şi Hanul lui Ţintă unde sunt depozitate mari cantităţi de moloz rezultat din demolări.  Proprietarii terenurilor au fost avertizaţi că, pe viitor, vor primi amenzi dacă nu vor lua măsuri de salubrizare.

„Cu aceasta ocazie au fost avertizaţi toţi proprietarii de terenuri din  acea zonă conform prevederilor, OUG 195/2005, privind protecţia mediului, art. 96, alin. 1, pct. 10, având obligaţia de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere. Fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei , pentru persoane juridice”, se precizeaza in comunicatul emis de Poliţia Locală.

O acţiune asemănătoare s-a desfăşurat şi în zona străzii Transilvaniei, pe DN 10, pentru prevenirea şi combaterea depozitării necontrolate a deşeurilor rezultate din demolarea construcţiilor, a gunoiului menajer şi a resturilor vegetale pentru stoparea acestui fenomen.

(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ