Apariţia unor cazuri de pestă porcină africană, în judeţul Buzău, naşte nu doar îngrijorare, ci şi reacţii cu privire la gestionarea situaţiei. Filiala Buzău a Partidului Naţional Liberal, prin vocea liderului său, deputatul Cristi Romanescu aduce acuzaţii Direcţiei Sanitar Veterinare, despre care a afirmă că a încercat „să ascundă mizeria sub preş”.
PNL Buzău a venit, marți cu precizări în ceea ce priveşte apariţia virusului pestei porcine în judeţul Buzău. Deputatul Cristi Romanescu, şeful liberalilor buzoieni, a transmis printr-un comunicat de presă că prevenirea bolii care care ar putea duce la distrugerea unui întreg sector al agriculturii, la nivel naţional, a fost prost gestionată, la Buzău.
“Deși pesta porcină bătea la porțile județului nostru, iar pentru oficialii DSV acest lucru nu constituia o surpriză, DSV Buzau a afirmat că presa „fabulează” atunci când anunța, pe surse că sunt suspiciuni de pătrundere a acestei boli în două localități buzoiene. După ce s-a confirmat că această epidemie a ajuns în curțile oamenilor în zona Pătârlagele- Pănătău, iata că, surpriză, directorul DSV Buzău, medicul Ciprian Botezatu, a fost nevoit să facă anunțul public, în faţa dovezilor clare existente” , se arată în comunicatul transmis de PNL Buzău.
În continuare, deputatul liberal îi adresează o serie de întrebări directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Buzău.
“Vă întreb, domnule doctor si domnule director, care au fost măsurile preventive pe care le-ați luat, ținând cont că la granițele județului exista un puternic focar de pestă porcină? Care este rolul dumneavostră în acestă funcție? De a confirma și infirma existența acestei boli printre animale? Vă gânditi cum veți salva gospodăriile buzoienilor? Sunteţi conştient şi confortabil cu gândul ca va trebui să coborâţi din fotoliul dumneavoastră de director pentru a-i spune în față țăranului că îi veţi omorî porcul din bătătura, poate sursa lui şi a familiei sale de hrană pentru un an întreg?”
În finalul comunicatului semant de deputatul Cristi Romanescu, liderul PNL Buzău, şeful DSV este îndemnat să dea dovadă de omenie, realism pentru că e nevoie de implicarea acestuia pentru a gestiona criza existentă.
LAURENȚIU MARINOV/ ROBERT OPREA