RER A ANUNȚAT CÂȘTIGĂTORII

0
49

Societatea RER SUD a anunțat, joi, câștigătorii la încheierea proiectului de educație ecologică desfășurat sub denumirea de „Eco-Gradinita mea” respectiv „Eco-Scoala mea!”. Proiectul s-a desfășurat în 25 de unități de învățământ din municipiul Buzău, pe parcursul anului școlar. Preșcolarii și elevii care au reușit să adune cantitățile cele mai mari de deșeuri reciclabile au fost premiați.
Proiectul desfășurat sub sloganul „Aplicăm ce învățăm, în sacul galben selectiv colectăm!” a avut drept scop promovarea educației ecologice în școli, ca parte integranta a actului educțional, precum și promovarea principiilor care pun bazele unei conduite corecte, responsabile față de mediul înconjurător. Din cele 16 grădinițe și 9 școli participante la proiect 6 unităță de învățământ preșcolar, respectiv 3 școli au fost premiate la final de concurs, ca urmare a îndeplinirii cantității minime de deșeuri reciclabile predate spre valorificare și reciclare firmei de salubritate RER SUD. Fiecare unitate de învățământ a fost premiata cu câte 3 premii, iar cei mai harnici copii au fost răsplătiți cu jocuri educative, rechizite, table magnetice și imprimante.
Pe toată perioada derulării proiectului, adică timp de 8 luni, au fost colectate peste 30 de tone de deșeuri reciclabile și au fost implicați aproximativ 9.000 de elevi și preșcolari.
Câștigătorii de anul acesta sunt Liceul de Arte “Margareta Sterian”, Scoala Gimnaziala nr. 11, Scoala “ Ion Creanga”, Grădinițele nr. 18, “Casuta Piticilor”, “Boboceii”, nr. 4, nr. 9, nr.10 ‘Ciupercuța”.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ