REVIN BICICLETELE CU PATRU ROȚI! PERMISIUNE ACORDATĂ DOAR PE ALEILE SECUNDARE

0
253

La loc comanda. Primarul C-tin Toma a decis azi că bicicletele cu patru roți pot circula din nou prin Parcul Crîng. Cu diferența că acestea o pot face pe un traseu special ales. Același statut se aplică și mașinuțelor pentru copii și carturilor. Astăzi, primarul Constantin Toma a efectuat o vizită de lucru în Parcul Crâng la rugămintea agenților economici din zona obeliscului.
Primarul C-tin Toma a precizat că nu este împotriva acestor activități, ci doar a modului haotic în care s-au desfășurat.
Prin urmare biciletele cu patru roți vor funcționa din nou dar pe trasee care vor fi stabilite în următoarea perioadă. Cel mai probabil acestea vor putea fi văzute pe aleile secundare.
Din 2017 însă, aceste activitățile de agrement ar putea fi interzise.
În vizita sa, primarul orașului le-a prezentat câtorva buzoieni demersurile întreprinse pentru ca Parcul Crîng să treacă în administrația primăriei.
Din parcul Crâng primarul și viceprimarul au mers în Piața Centrală pentru a vedea cum decurg lucrările de amenajare a parcărilor de pe strada Independenței.

Florin Zafiu;

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ