RISCĂ ANI GREI DE ÎNCHISOARE

0
172

Tânărul care și-a incendiat iubita în apartamentul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în luna februarie, a fost trimis în judecată de procurori. Aceștia cer închisoare pe viață pentru Cosmin Dan, având în vedere gravitatea faptei. În dimineața zilei de 23 februarie, învinuitul a stropit-o cu benzină pe Valentina Nica și i-a dat foc lăsând-o să ardă în apartamentul ei.
Cosmin Dan, tânărul care a ucis-o prin incendiere pe Valentina Nica, a fost trimis în judecată pentru omor cu premeditare. Dosarul a fost trimis în instanță de către procurori, dar deocamdată nu s-a stabilit un termen în camera preliminară. Părți civile în cauză sunt mama fetei, Milica Dodan, tatăl tinerei, Iulian Nica, și asociația de proprietari de care aparține blocul unde se află apartamentul în care fata și-a găsit sfârșitul. Fapta se pedepsește cu detenție pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Având în vedere că el a recunoscut crima și a explicat anchetatorilor cum și de ce a ucis-o pe Valentina, judecătorii ar putea ține cont de acest aspect la pronun¬țarea sentinței. Oricum, pe Cosmin Dan îl așteaptă ani mulți și grei de detenție.
Cosmin Dan se află în arest din luna februarie, în baza mandatelor de arestare preventivă. Marți, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Buzău a decis că se mențin temeiurile care au dus la arestarea lui. Acesta urmează să afle dacă va mai rămâne o lună în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Buzău sau va fi transferat la Penitenciarul Focșani.
Tragedia s-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 februarie. Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relația lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul a doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină. Unul dintre complici s-ar fi speriat după ce a văzut că tânărul era serios și chiar îi dădea foc Valentinei. Celălalt, însă, ar fi asistat la toată scena. Fata nu a mai putut fi salvată. Necropsia a arătat că Valentina Nica era vie în momentul în care focul s-a aprins și a murit în chinuri groaznice.
Procurorii și-au concentrat ancheta penală doar pe Cosmin, autorul omorului, deși erau indicii că în apartament ar mai fi fost alți patru tineri, între care și Anisia, actuala prietenă a inculpatului. Unul dintre cei doi amici care i-au adus bidonul cu benzină ar fi fost încuiat în baie, pe durata episodului de îmbrânceli și certuri între Cosmin și Valentina. Atunci când li s-a solicitat să îi ducă ¬ben¬zina lui Cosmin, ei au crezut că îi este necesară la vreo mașină, nicidecum pentru incendierea Valentinei și a apartamentului. Când au ajuns la ușă, cei doi prieteni au auzit scandalul din apartament și s-au speriat. Unul ar fi decis să plece imediat, iar celălalt a apucat să intre, dar a fost dus în baie de Cosmin și încuiat acolo. După ce a stropit-o pe fată cu benzină și i-a dat foc cu bricheta, Cosmin a fugit din apartament împreună cu Anisia, iubita lui, și un puști de 14 ani, martor și el la scandal. Acesta din urmă s-a întors să îi descuie ușa prietenului uitat în baie, chiar înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuință. Ancheta a mai arătat că, la momentul comiterii faptei, tânărul era beat și drogat.
Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon și a arsurilor, nefiind descoperite urme de violență.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ