Rosiile produse la Buzău vor ajunge pe rafturile din hypermarketuri. Cercetătorii de la Statiunea Legumicolă au reusit să convingă reprezentantii unui lant de magazine că tomatele noastre sunt cele mai gustoase, iar începând din luna iulie acestea vor putea fi livrate. În prezent, Statiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău este în discutii si cu alte magazine mari pentru livrarea de legume românesti.
Pe rafturile hypermarketurilor din țară se vor regăsi roșii gustoase, produse la Buzău. Soiul de tomate ”Buzău 1600” a fost ales de un retailer german după un proces de selecție. Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău s-a prezentat la o expoziție în cadrul căreia a promovat produsele buzoiene și a atras atenția reprezentanților magazinelor mari. Aceștia au solicitat tomate din mai multe soiuri pe care le-au trecut printr-un proces de selecție.
După această etapă, la sera Stațiunii din Buzău au fost plantate, în baza contractului, roșii din soiul „Buzău 1600“, iar răsadurile au fost livrate către cultivatori din Târgoviște și Deva, ultima tranșă fiind trimisă de curând. Cercetătorul Costel Vânătoru estimează că roșiile vor fi recoltate la finalul lunii iunie, cu o întârzire cauzată de condițiile meteorologice înregistrate săptămâna trecută, iar pe rafturile magazinelor se for afla la începutul lunii iulie și vor putea fi cumpărate până în luna octombrie.
Deocamdată, cultivatorii roșiilor „Buzău 1600“, care a¬jung începând din această vară în magazine, cei mai mulți sunt din Deva, asta și pentru că se găsesc mult mai aproape de depozitele retailerului german, iar marfa se colectează mai ușor. Cercetătorul Costel Vânătoru este convins că, pe fondul extinderii acestei colaborări, se vor alătura și fermieri buzoieni ca parteneri în acest proiect.
La Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău au fost realizate aproape 50 de soiuri speciale, extrem de apreciate, printre care, de ardei, castraveți, dovlecei, pepeni, ceapă, fasole, varză, salată, țelină, spanac, mazăre, morcov, ridichi, vinete, pătrunjel, busuioc, flori, alături de 11 soiuri de tomate.
DENISA IRIMIA