S-A DESCHIS DRĂGAICA!

0
181

Cea de a 240-a ediție a Drăgăicii și-a deschis, sâmbătă, porțile la Buzău cu o paradă a portului popular. Zeci de elevi îmbrăcați în costume populare, pe jos sau într-un autocar special amenajat, au defilat pe străzile municipiului, de la Primărie și până la poarta Drăgăicii, invitând trecătorii, pe ritmurile imnului cântat de Dora Gaitanovici, să participe la cea mai specială ediție a târgului buzoian. Pe scena special amenajată în Drăgaică vor urca, timp de două săptămâni, cei mai îndrăgiți artiști ai momentului din țară.
Este petrecere mare, la Buzău, unde și-a deschis porțile cel mai mare bâlci din țară, dar și cel mai longeviv. Târgul Drăgaica îi va ține pe buzoieni tot într-o distracție pentru următoarele două săptămâni. Cu mic cu mare, sute de oameni au venit să petreacă la bâlci încă de la primele ore. Porumbul fiert, gogoșile și vata de zahăr sunt nelipsite din mâinile vizitatorilor. Terasele învăluite în fumul grătarelor produc munți de mititei și pastramă, cât să sature zeci de mușterii. La Drăgaică sunt zeci de meșteri populari, comercianți cu articole din piele, dar și renumiții cojocari. Zona centrală este ocupată de tiribombe și comedii care mai de care mai amețitoare și mai colorate. Nu lipsesc tirul cu pușca și aparatele de măsurat forța pumnilor. Tinerii curajoși au parte de senzaţii tari în maşinăriile concepute special pentru iubitorii de adrenalină. Alții, mai în vârstă, par că se distrează doar privind de pe margine. Ediția de anul acesta a Drăgăicii se anunță a fi una de real succes având în vedere interesul din ce în ce mai mare manifestat de buzoieni.
Vizitatorii au venit încă din prima zi să vadă Drăgaica din 2018. Sâmbătă, publicul a fost invitat să urmărească, pe un ecran uriaș, meciul susținut de Simona Halep, în finala de la Roland Garros. Dacă în prima zi câteva sute au vizitat târgul, deja duminică numărul vizitatorilor a fost unul extrem de ridicat.
Timp de două săptămâni, zeci de artiști consacrați urmează să evolueze pe scena special amenajată în târg. Tot în cadrul Drăgăicii, în weekendul 16-17 iunie, va avea loc o nouă ediție a Festivalului Benone Sinulescu.
Toți copiii și elevi vor putea intra gratuit la ediția de anul acesta a Drăgăicii, iar adulți plătesc 2 lei pentru un bilet.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ