SALATA PICANTĂ, FACE INIMA CEAS ELVEȚIAN

0
9

A fost aclimatizată în România de specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, din seminţe cumpărate din Siria şi bănci de gene din Germania şi Anglia. Salata picantă, asa cum a fost botezată în România, poate fi confundată uşor cu salata verde tradiţională, însă gustul diferă total.
Originară din zona Asiei, Brassica Juncea, poate fi cultivată pe camp, cât şi în sere şi solarii. Este folosită de multă vreme în bucătăria din Nepal. Când frunzulițele sunt mai mici au un gust iute, iar când se măresc gustul se apropie mai mult de cel al hreanului. Este o plantă alimentară şi medicinală foarte valoroasă.
Salata picantă are un potenţial mare de producţie, pentru că valorifică foarte bine terenul. De asemnea, este o specie rezistentă la boli și la dăunători.
Anul acesta, salata picantă, a fost omologată, iar începând cu anul viitor se vor pune în vânzare semințe și răsaduri, on-line pe pagina Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, cât și la punctul de vânzare aflat în incinta instituției.
Brassica Juncea poate fi cultivată pe toată perioada anului, iar consumul este recomandat înainte ca planta să producă floare. Cercetătorii spun că salata picantă, face inima ceas elveţian, practic contribuie foarte mult la circulaţie şi aşează în limite normale inima.

Iuliana Sîrbescu/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ