SALVIA, IARBA SFÂNTĂ

0
136

Salvia sclarea sau salvia pură ori iarba sfântă cum mai este cunoscută este o plantă folosită ca remediu natural pentru o serie de probleme asociate cu sistemul nervos, sistemul hormonal și secretor, virtuțile acesteia fiind renumite din cele mai vechi timpuri. Specialiștii de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău au început să studieze acestă plantă minune acum zece ani și au reușit să o aclimatizeze la mediul din țara noastră. Salvia sclarea, Iarba Sfântului Ion, este o plantă de origine mediteraneană și este o specie exclusiv de cultură, fiind o materie primă importantă pentru industria parfumurilor si produselor cosmetice, aromatizarea vinurilor.
Uleiul esențial distilat din părțile aeriene ale plantei este folosit pentru efectul calmant asupra sistemului nervos, iar în cosmetică acționează pentru normalizarea secreției de sebum și a transpirației. Pentru parfumuri se folosește ca esență cu note florale, calde, fiind și un bun fixator. Totodată, Salvia este si o plantă medicinală. În cazul astmaticilor, Salvia calmează crizele .
În general, femeile sunt cele care apreciază Salvia și o integrează în viața lor, pe bună dreptate. Are efecte minunate în reglarea ciclului menstrual și în echilibrarea stărilor emoționale cauzate de acesta. Este, de asemenea, utilă în travaliu și în perioada post-natală.Este foarte utilă și în lupta cu acneea și inflamațiile pielii. Are reputație ca fiind eficientă și în lupta cu mătreața sau căderea părului. Pe lângă faptul că întărește sistemul nervos, se mai spune despre Salvie că poate să scadă tensiunea arterială și intensitatea emoțiilor celor care se confruntă cu isterie și paranoia. Salvia poate să fie și un excelent afrodisiac. Există dovezi care demonstrează că unii compuși din Salvia sclarea sunt eficienți în reducerea celulelor canceroase în caz de cancer la sân. Cercetătorii Staţiunii Legumicole de la Buzău speră să o poată cultiva pe spurafețe cat mai mari.
Salvia sau planta salvatoare , aşa cum era cunsocută de romani, înflorește de două trei ori pe ani, nu este o plantă pretențioasă si poate fi cultivată la noi în țară, potrivit specialiștilor. Momentan, se oferă promoţional răsaduri, iar în maxim doi trei ani, după omologare și brevetare, urmează introducerea în scară largă în producție și se va găsi la vânzare.

Iuliana Sîrbescu/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ