Zeci de poliţişti locali buzoieni s-au mobilizat în această dimineaţă şi au mers la Centrul de Tranfuzii. Agenții au donat sânge după apelul umanitar lansat de Crucea Roşie. Emilia Arsenachi, de 36 de ani, biolog în cadrul Direcţiei Apelor Române Buzău-Ialomiţa, este internată în stare gravă în Maternitatea Polizu din Bucureşti. Femeia este însărcinată în luna a şasea, iar pentru a aduce pe lume cei doi gemeni are nevoie urgent de sânge. Tânăra mai are un copil în vîrstă de 2 ani.
Reprezentanţii Centrului de Transfuzii au fost impresionaţi de numărul mare de donatori.
Poliţiştii locali vor dona şi în zilele următoare din pricina lipsei acute de sînge pentru transfuzii cu care se confruntă unităţile spitaliceşti din judeţ şi din ţară.
Buzoienii care au grupa sanguină B3, RH pozitiv şi doresc să o ajute pe tînăra mămică pot merge la Centrul de Transfuzii pentru a dona sînge. Aceasta a fost diagnosticată cu placenta Previa, uter cicatricial si invadare vezica sange.
Florin Zafiu