Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a VII-a

0
18

Teatrul “George Ciprian” pregăteşte o nouă ediţie, a VII-a a Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr. Festivalul, care se va desfăşura în perioada 19-25 octombrie, este concentrat în jurul tinerilor artiști. Selecția din acest an propune spectatorilor nouă titluri provocatoare, adresate publicului de toate vârstele. Majoritatea spectacolelor aduse în festival au fost preluate deja de teatre bucureștene importante. Producțiile au la bază texte clasice sau contemporane, toate vorbind despre problematici de actualitate. De la întâmplări comice amoroase, situații limită și neașteptate, până la compromisuri într-un interviu de angajare. În completarea acestora se regăsește și un one-man-show susținut de actorul Tavi Costin, de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Spectacolul se joacă pe gradene și este o confesiune intimă despre depresie și toate motivele din lume care ne pot ajuta să o depășim. Pentru cei mai mici spectatori, organizatorii au invitat Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești – secția Păpuși cu două povești emoționante.
„SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR este un eveniment foarte important în viața tinerilor buzoieni. Piesele din cadrul festivalului sunt abordate într-o viziune proaspătă care vor reuți să vă emoționeze, să vă surprindă, să vă prezinte realitatea într-o lumină nouă sau pur și simplu să vă ofere o ieșire din cotidian. Și anul acesta vă așteptăm zilnic la câte un spectacol pentru adulți, iar în weekend, dimineața, la două spectacole pentru copii.” Gina Chivulescu – manager Teatrul Dramatic „George Ciprian” Buzău.
Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului pot fi achiziţionate de la Teatrul „George Ciprian”, de la Agenţia de Bilete a Teatrului ”George Ciprian” situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu dar și online de pe site-ul Teatrului.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ