SCANDAL ÎN CONSILIUL LOCAL! Protagoniști: Toma și Tescaru

0
679

Ionel Tescaru, directorul Companiei de Apă Buzău, a fost invitat astăzi să ia parte la şedinţa Consiliului Local Municipal, pentru a da explicaţii vizavi de situaţia societăţii pe care o conduce. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul companiei a precizat că aleşii locali, prin hotărârile aprobate în debutul lunii iulie, riscă să arunce oraşul în insolvenţă şi totodată să piardă finanţări importante pentru o serie de proiecte de infrastructură. Acest mesaj a ținut să îl transmită Ionel Tescaru consilierilor, chiar în plenul ședinței.
Declaraţiile managerului companiei nu au făcut decât să aprindă fitilul unui scandal preconizat încă de ieri. Avocatul Lucian Sălcuţan, desemnat de primarul municipiului să se ocupe de soarta companiei, l-a acuzat pe Ionel Tescaru de şantaj şi presiune pe consilieri. În apărarea sa, directorul Companiei de Apă spune că proiectele aprobate de consilieri, respectiv angajarea unui audit pentru activitatea companiei, modificarea statutului Adunării generale şi a actului constitutiv al societăţii nu au nimic în comun cu pierderea unor finanţări şi acorduri internaţionale.
În continuare, Ionel Tescaru a fost acuzat la scenă deschisă de manipulare.
Scandalul s-a intensificat asemenea unei furtuni. Primarul Constantin Toma a ridicat tonul şi i-a transmis directorului companiei că îl va denunţa la Direcția Națională Anticorupție.
Ostilităţie s-au încheiat după minute bune de contre. Lui Ionel Tescaru i s-a solicitat demisia, managerul a refuzat şi apoi a părasit sala de şedinţe.
Se pare că scenele de astăzi din cadrul ședinței Consiliului Local sunt doar o primă bătălie din lungul război pe care Primăria va purta cu Compania de Apă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ