SCANDAL ÎNCHEIAT LA URGENȚE

0
199

Un scandal iscat, joi seara, între un bărbat de 53 de ani şi vecinul lui, un adolescent de 15 ani, s-a încheiat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru ambii. Altercația a avut loc în jurul orei 21:00, pe strada Stelei din municipiul Buzău, când, deranjat de muzica dată la maximum în curtea minorului, vecinul de 53 de ani i-a cerut socoteală acestuia. Ofuscat de reproșuri, adolescentul a pus mâna pe un spray iritant și l-a pulverizat în față vecinului său. Până la bătaie nu a fost decât un pas. Bărbatul l-a lovit pe copil cu pumnul în față, însă minorul nu s-a lăsat mai prejos și s-a năpustit asupra vecinului care ripostase. Amândoi au ajuns la urgențe, adolescentul cu traumatisme la față și zgârieturi la o ureche, precum și cu traumatisme de coloană cervicală și traumatism antebraț stâng, iar bărbatul cu traumatism sternal și arsură corneeană.
Cazul a ajuns și în atenția Poliției și amândoi s-au ales cu dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Minorul a rămas internat pe secția de Chirurgie infantilă, însă starea sa de sănătate este bună.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ