Scandal între PSD și PNL pe tema banilor alocați

0
55

Acuzații isterie și bătaie de joc
Social-democrații buzoieni acuză guvernul liberal de faptul că primăriile PNL au primit la Buzău mai mulți bani din fondul de rezervă decât toate celelalte comune la un loc. PSD acuză o bătaie de joc fățișă în timp ce liberalii vorbesc despre o dezinformare pe care social-democrații o fac cu bună credință.
“O imensă bătaie de joc! Cele 10 localități administrate de primari liberali au primit din Fondul de Rezervă al Guvernului mai mulți bani decât toate celelalte comune la un loc. În total, comunele PNL din județ au primit 4.965.000 lei, în timp ce unitățile administrativ teritoriale cu primari de altă culoare politică, 77 la număr, au primit 4.815.000 lei. Municipiile Buzău și Râmnicu Sărat nu au primit niciun leu. În aceeași situație mai sunt încă 11 localități din județ a căror singură greșeală este aceea că cetățenii care locuiesc acolo nu au votat în 2020 un primar liberal. La împărțirea sumelor singurul criteriu pare să fi fost apartenența primarului la Partidul Național Liberal”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Buzău.
Social-democrații acuză că guvernul liberal nu a ținut cont de numărul de locuitori.
PSD Buzău atrage atenția asupra faptului că doar 14.446.000 lei din totalul de 1 miliard împărțit de Guvernul României orașelor și comunelor ajung în județul Buzău, dintre care 4.686.000 merg către Consiliul Județean Buzău. 50.000 lei este suma pe care au primit-o cele mai multe comune administrate de social democrați, în timp ce 13 localități, Municipiul Buzău, Municipiul Râmnicu Sărat, Pietroasele, Podgoria, Robeasca, Rușețu, Săhăteni, Sărulești, Gura Teghii, Lopătari, Puiești, Zărnești și Ziduri, au fost complet uitate.
“Exemplele referitoare la criteriul politic după care s-au împărțit banii sunt mai mult decât elocvente:
• Pardoși (PNL), comună cu aproximativ 400 de locuitori, a primit 400.000 lei, în timp ce Vernești (PSD), localitate cu peste 9.000 de locuitori, a primit doar 50.000 lei.
• Scutelnici (PNL), localitate cu aproximativ 2000 de locuitori, a primit 600.000 lei. Mărăcineni (PSD), comună cu peste 9.300 de locuitori, doar 50.000 lei”…
….se mai arată în comunicatul organizației județene a PSD Buzău.

Mai mult decât atât, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va face plângere penală pentru abuz în serviciu față de toți demnitarii implicați în decizia luată de Guvern.
MARCEL CIOLACU FACEBOOK
“Le spun clar: în ciuda tuturor amenițărilor și a deciziilor profund nedrepte ale guvernării lor eșuate, nu vom ceda! Vor primi în schimb ceea ce merită:
1. plângere penală pentru abuz în serviciu față de toți demnitarii implicați în decizia luată de Guvern;
2. atacăm și desființăm hotărârea de Guvern prin care au alocat discreționar banii către primării din Fondul de Rezervă” , a transmis pe Facebook liderul PSD.
Răspunsul liberalilor nu a întârziat să apară.
GABRIEL AVRĂMESCU FACEBOOK

“Asistăm de câteva ore deja la o dezinformare grosolană promovată isteric de pesediști referitoare la alocarea discreționară a banilor din Fondul de Rezervă favorite fiind, spune PSD, primăriile liberale! Nimic mai fals! La Buzău, din totalul de 14.466.000 de lei: 9.501.000 lei au fost distribuite către administrații PSD (inclusiv CJ Buzău), dar și către primării ProRomânia și PMP. 4.965.000 de lei au fost alocate administrațiilor locale PNL. Precizez că Guvernul României a alocat sume de bani în funcție de solicitările depuse de unitățile administrativ teritoriale și mai ales în functie de PRIORITATEA proiectelor care au nevoie de finanțare”, a răspuns președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ