Şcoală modernă, la Vadu Paşii

0
72

Aproape 400 de copii au început şcoala într-o clădire modernă, complet transformată. Şcoala gimnazială de la Vadu Paşii a trecut printr-un amplu proces de reabilitare şi a fost inaugurată în prima zi noului an de învăţământ.
Copiii din comuna Vadu Paşii, cea mai mare comună din judeţ, au toate motivele să se bucure de începerea şcolii. Aproape 400 de elevi au fost primiţi, în prima zi a noului an de învăţământ într-o şcoală modernă, cu mobilier nou utilată după cele mai noi standarde. Clădirea, a fost renovată într-un timp relativ scurt şi a putut fi inaugurată odată cu începerea anului şcolar.
Lucrările de reabilitare a şcolii au fost realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu o cotă de finanţare din partea Primăriei comunei Vadu Paşii.
Odată cu revovarea clădirii şi aducerea ei la standarde, unitatea de învăţământ a fost utilată cu echipamente performante. Acestea le vor fi de mare folos elevilor şi cadrelor didactice.
Conducerea şcolii de la Vadu Paşii se mândreşte şi cu un corp profesoral ambiţios ce ţinteşte performanţa.
În şcoala de la Vadu Paşii învaţă aproape 400 de copii din localitate şi din sate învecinate, iar transportul acestora este asigurat cu microbuze.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ