Pompierii au descoperit zeci de nereguli în școlile din județ
Potrivit unui raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, la nivelul județului funcționează 152 de unități școlare. Majoritatea dintre ele nu dețin autorizație de securitate la incendiu.
În ultimul an, pompierii au verificat 43 de unități de învățământ fiind constatate peste 100 de nereguli.
Printre deficiențele constatate în urma controalelor în școli se numără neasigurarea reparațiilor în cazul instalațiilor de stingere a incendiilor și neverificarea stingătoarelor sau a altor mijloace de intervenție împotriva incendiilor.
Pompierii atrag atenția că o dată cu scăderea temperaturilor crește numărul de incendii pe fondul nerespectării măsurilor de prevenire și folosirii incorecte a instalațiilor de încălzire.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu