SCUTIŢI DE NORMA DIDACTICĂ

0
309

Liderii sindicatelor din învăţământ şi directorii de şcoli vor fi scutiţi total de norma didactică. Cu alte cuvinte ei nu vor fi obligaţi să intre la clase pentru a preda şi se vor putea ocupa exclusiv de sarcinile pe care le implică funcţiile deţinute. Degrevarea de norma didactică este prevăzută într-un act normativ, recent aprobat de guvern, valabil pe durata anului şcolar ce urmează să înceapă în scurt timp.
Executivul a adoptat, în ultima şedinţă de guvern, o ordonanță privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației. Una dintre acestea se referă la posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control de a fi degrevat total de norma didactică. De acelaşi drept pot beneficia potrivit ordonanţei, şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Prin acelaşi ordin, se stabilesc atribuţiile persoanelor degrevate de norma didactică.Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Buzău, profesorul Ion Dobre spune că astfel de ordine sunt emise în fiecare an.
Deşi este o practică uzuală, emiterea ordinelor de ministru pentru degrevarea de normă didactică a liderilor de sindicat, a fost ocolită, în trecut de guvernaţi.
Prevederea legislativă, poate fi folosită incorect de cei care au puterea de decizie şi se poate ajunge chiar la şantaj, mai spun sindicaliştii. Tocmai ordinal privind degrevarea vine atât de târziu, aproape de începerea anului şcolar.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ