„Un ochi râde și unul plânge”, cam așa ar putea fi descrisă atmosfera de la sediul organizației județene a Partidului Social Democrat, duminică seara, imediat după publicarea rezultatelor exit pollului, după primul tur al alegerilor prezidențiale. După aflarea cifrelor, social democrații buzoieni vorbesc despre o resetarea a PSD la nivel central.
Cifrele deținute, duminică seara, de social- democrații buzoieni arătau că Viorica Dăncilă s-a clasat prima în preferințele electoratului din județ, cu un scor de peste 35 al sută. Procentajul a dat speranța organizației județene că PSD a obținut la Buzău cel mai bun scor pentru partid. Social democrații buzoieni se arată relativ mulțumiți după ziua alegerilor, dar totuși cu toții vorbesc despre necesitatea unei schimbări.
La rândul său, primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat că rezultatul de duminică, 10 noiembrie, trebuie să conducă la o resetare a partidului.
Mai puțin tranșant a fost președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a anunțat că potrivit propriei expertize politice poate spune că Buzăul a obținut, cel mai probabil, cel mai bun scor pentru PSD din toate județele.
Și ceilalți parlamentari social democrați, prezenți la sediul PSD după închiderea urnelor, au vorbit despre resetarea și reorganizarea partidului, despre nevoia unei analize atente și a unor decizii tranșante, după scrutinul din 10 noiembrie.
În primul tur de alegeri pentru desemnarea preşedintelui României, programat duminică, 10 noiembrie, şi-au exprimat opţiunea la urne 183.217 votanţi dintre cei 382.091 buzoieni cu drept de vot.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA