SE DAU BURSE PENTRU ELEVI

0
231

Peste 10 000 de copii vor primi câte o sută de lei lunar
Elevii din şcolile şi liceele buzoiene care au rezultate bune la învăţătură şi cei care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse vor primi burse în valoare de 100 de lei pe lună. Bursele vor fi acordate din bugetul de stat, începând cu semestrul II al acestui an şcolar, iar sumele şi numărul acestora au fost aprobate în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal.
Consilierii locali au votat în unanimtate pentru acordarea de burse elevilor din municipiul Buzău. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat în şedinţa de joi a Consiliului Local Municipal, un număr de 10 571 de elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar vor primi burse de merit, sociale sau de studiu. Cuantumul pentru fiecare bursă şcolară a fost stabilit la 100 de lei, lunar, deşi reprezentanţii opoziţiei din Consiliul Local Municipal, au propus, printr-un amendament, majorarea acestora.
În replică, primarul Constantin Toma a susţinut că nu există fonduri pentru suplimentarea burselor, iar amendamentul a fost respins la vot.
Sumele alocate burselor pentru semestrul II al anului şcolar în curs provin din bugetul de stat şi sunt acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Buzău.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ