SE DAU CONCURSURI! Pentru conducerea instituțiilor subordonate CJ

0
98

Pregătirile pentru concursurile de directori ai instituțiilor subordonate Consiliului Județean au intrat în linie dreaptă. Cel mai devreme se va desfășura cel pentru conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, unde se anunță concurență acerbă. Deocamdată aspiranții provin din cadrul instituției, dar la concurs se pot înscrie și persoane din afara DGASPC, care îndeplinesc condițiile.
În același timp, se organizează concurs și pentru ocuparea funcției de director al Teatrului George Ciprian, al Bibliotecii Județene, al Muzeului, dar și al Centrului de Cultură și Artă. În aceste cazuri, concursul se va desfășura la Buzău, cel mai probabil în luna martie.
Decizia de a scoate la concurs postul de director al DGASPC a fost luată la finele anului trecut, după izbucnirea scandalului legat de plasarea abuzivă în plasament a peste 60 de copii. La acea vreme, directorul Adrian Vintilescu a demisionat, iar în prezent funcția este deținută, interimar, de Ștefan David.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ