SE DEZMORŢESC CALORIFERELE

0
58

Caloriferele au început să se încălzească, la sfârşitul săptămânii trecute. Celor aproximativ 4000 de familii racordate la sistemul centralizat de încălzire, li s-a furnizat agent termic, după ce toată săptămâna s-au realizat lucrări pentru remedierea unor avarii apărute la cazanul de la PT4 din Dorobanți.
Avaria de la cazanul de la PT4 a fost remediată, astfel că, sâmbătă noapte, buzoienii racordați la sistemul centralizat au beneficiat de apă caldă și căldură, după cum se arăta într-un comunicat transmis de conducerea RAM Buzău. Ulterior, în cursul zilei de duminică, pe rețelele secundare a apărut o altă avarie, locuitorii din zona Crâng trebuind să mai suporte frigul, asta după ce au stat o săptămână fără apă caldă și căldură. Ulterior, în aceeaşi zi, s-a remediat și această problemă.
Probleme însă mai apar pe rețelele secundare, acum că a fost reluată distribuirea de agent termic, unele instituții sau locuințe având probleme cu apa caldă sau căldura. De asemenea, capacitatea de furnizare a căldurii este mai scăzută la capetele de coloană.
Cu toate că furnizarea agentului termic pentru cei racordați la sistemul centralizat a fost reluată, atât în instituții, cât și în locuințe, temperaturile cresc cu greu, asta din cauza timpului îndelungat în care nu s-a furnizat căldură, dar și a temperaturilor scăzute care s-au înregistrat în ultima perioadă. Furnizarea de agent termic funcționează în proporție de 90%, cu unele excepții, acolo unde au apărut avarii. Angajaţii RAM care se lucrează pentru remedierea acestora.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ