SE ÎNLOCUIEȘTE MAGISTRALA DE APĂ! Lucrarea e programată pe timpul nopții

0
60

Compania de Apă a programat, în noaptea de miercuri spre joi, o interventie la magistrala de alimentare cu apă potabilă a municipiului. Lucrarea se va desfăsura pe strada Prieteniei din cartierul Micro 14. Practic, fragmentul de magistrală avariat la începutul acesti luni va fi înlocuit având în vedere vechimea si starea tehnică a conductei.
Lucrarea de amploare este programată să se desfășoare în noaptea dintre miercuri și joi, 17 – 18 mai, în intervalul orar 22.00 – 05.00. În această perioadă, serviciul de alimentare cu apă potabilă va fi sistat pentru consumatorii din cartierul Micro 14. Pentru ca intervenția să se desfășoare în condiții cât mai bune, reprezentanții Companiei de Apă au luat mai multe măsuri, precum: lucrările se vor efectua în timpul nopții, pentru a evita afectarea consumatorilor;
au fost gândite soluții pentru limitarea zonei afectate de sistarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, precum și pentru limitarea duratei intervenției; în situația în care, după reluarea serviciului, parametrii de calitate a apei vor fi inferiori în anumite zone ale orașului, Compania de Apa are pregătite rezerve de apă potabilă, care vor fi puse la dispoziția clienților afectați. În plus, o cisternă cu apă va fi amplasată în Cartierul Micro14; în cazul în care, în anumite zone, se vor înregistra probleme de calitate a apei, aceasta nu va fi contorizată pentru plată decât după revenirea la parametrii standard de calitate.
Lucrarea Companiei de Apă este necesară ca urmare a avariei înregistrate în cartierul Micro 14, la începutul acestei luni, când mii de familii au rămas fără apă la robinete. Din cauza vechimii și a stării tehnice a conductei, reprezentanții Companiei de Apă au luat decizia de a o înlocui.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ