Primele licitații pentru atribuirea locurilor de parcare din municipiul Buzău vor avea loc în luna decembrie. Pe 19 decembrie se vor atribui spațiile din din parcarea blocurilor 13A și 13 E de pe Bd. Unirii, iar pe 21 decembrie pentru blocurile 14 I, J, K și 15A tot de pe Unirii. Locatarii interesați trebuie să descarce de pe site-ul primăriei modelul de cerere în baza căruia pot solicita un loc de parcare.
Pe cerere solicitantul va trebui să îşi treacă datele personale de identificare, numărul locului de parcare dorit şi să declare pe propria răspundere că nu deţine un garaj amplasat pe domeniul public. La cerere solicitantul va trebui să ataşeze copii ale documentelor de identitate și ale actelor de proprietate a locuinței și autoturismului.
Termenul limită pentru depunerea documentelor este 15 decembrie 2016 iar procedura de atribuire va avea loc pe 19 respectiv 21 decembrie, ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Buzău. Tariful anual aprobat de Consiliul Local Municipal este de 60 de lei pentru persoane fizice şi 300 de lei pentru persoane juridice. În cazul în care un loc de parcare este solicitat de mai mulţi locatari atunci se face licitaţie.
Florin Zafiu
Pe cand si in zona Unirii sud pe langa P.T. 10 domnule primar? Aici fiecare are cate 2-3 masini, iar la ora 21 cand venim de la servici nu gasim un loc pentru singura masina proprietate.