La solicitarea mai multor buzoieni, autorităţile locale iau în calcul redeschiderea pasajului pietonal de pe Bulevardul Unirii. Pentru început, se va decoperta suprafaţa ce a fost asfaltată şi se vor face constatări pentru a fi estimate costurile lucrării. Primarul Constantin Toma este convins că proiectul se va realiza.
Dacă pasajul va avea şi o altă destinaţie, în afară de cea iniţială, de loc de trecere de pe o parte pe alta a bulevardului, primarul Toma nu a făcut precizări, însă a data sigurări că, în nici un caz, spaţiul nu va mai arăta ca o toaletă publică.
Pasajul din faţa Catedralei Sfântul Sava a fost construit în anii 80 şi avea rolul de a fluidiza traficul pietonal în zonă, fără să fi fost vreodată perfect funcţional. La începutul anilor 2000, o dată cu reluarea lucrărilor de reamenajare, la cele două capete au fost ridicate nişte construcţiicu destinaţie de spaţiu comercial. Iniţiativa nu a fost pe placul riveranilor, care au cerut şi au obţinut după câţiva ani de procese, demolarea construcţilor. În anul 2010, au fost acoperite gurile pasajului, peste care a fost turnat asfalt.(Laurenţiu Marinov)