SE SCUMPEȘTE GIGACALORIA

0
320

Prețul gigacaloriei crește, din nou. Din vara acestui an, buzoienii ar putea plăti mai mult pentru apa caldă, iar din sezonul rece viitor, facturile la încălzire vor crește considerabil. Majorarea vine după ce producătorul de energie a anunțat Primăria Buzău că va crește prețul de furnizare către Regia Autonomă Municipală, din cauza scumpirii gazelor naturale.
Se anunţă o nouă majorare a preţului gigacaloriei furnizată de Regia Autonomă Municipală, astfel că, din vară, buzoienii ar putea să plătească mai mulţi bani pentru apa caldă, iar din sezonul rece viitor vor avea facturi mult mai mari la căldură. Majorarea vine după ce producătorul de energie termică, Ecogen, a anunţat Primăria Buzău că va creşte preţul de furnizare către RAM din cauza scumpirii gazelor naturale. Ca urmare, la rândul său, RAM Buzău va fi nevoită să schimbe tarifele.
Proiectul privind majorarea prețului gigacaloriei a fost deja lansat în dezbatere publică. Conform acestuia, gigacaloria ar urma să crească de la aproape 420 de lei fără TVA, cât este în prezent, la aproape 460 de lei, fără TVA. Proiectul poate suferi însă modificări cât timp se află în dezbatere publică și abia după aceea propu¬nerea de majorare va fi supusă aprobării Consiliului Local.

”Se aprobă prețul local de 453,54 lei/gcal, fără TVA, pentru energia termică furnizată din rețeaua de distribuție pentru agenții economici; se aprobă prețul local de facturare a energiei termice livrată populației de 450,42 lei/gcal, fără TVA, pentru energia termică furnizată din rețeaua de distribuție pentru populație”, se arată în proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.

Însă, până atunci, tot consilierii locali ar trebui să decidă dacă această scumpire va fi suportată de Primărie, care acum acordă o subvenție care micșorează prețul gigacaloriei plătit de populație pâna la aproape 300 de lei sau dacă, din contră, totul se va reflecta în buzunarul populației racordată la rețeaua de termoficare.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ