SE SIMTE, DEJA, ATMOSFERA DE SĂRBĂTOARE

0
117

Autoritățile buzoiene au dat startul pregătirilor de sărbători. Licitația pentru iluminatul stradal s-a încheiat, deja stabilindu-se ultimele detalii, iar în Piața Dacia a început deja să fie montat patinoarul care va completa Târgul de Crăciun.
Centrul municipiului Buzău, Piața Dacia, este locul unde se va desfășura Târgul de Crăciun organizat de Primărie, iar acest lucru deja se poate observa din montarea patinoarului. Și pe bulevardul Nicolae Bălcescu atmosfera de sărbătoare a început să se facă simțită. S-a montat tunelul de lumini de la Teatrul George Ciprian, iar puțin mai departe, la cel de-al doilea tunel de lumini, de la Consiliul Județean.
Aprinderea iluminatului de sărbători, prin multitudinea de forme și culori este aproape un eveniment de sine stătător înaintea începerii sărbătorilor cu ocazia Nașterii Mântuitorului, dar și a sosirii Anului Nou. Cei mai fericiți sunt copiii, care se bucură din plin de străzile îmbrăcate în haine de sărbătoare. Și dacă la acestea se adaugă fulgi de nea răzleți și câteva povești despre Moș Crăciun, atunci cu siguranță sezonul rece îi va surprinde pe prichindei, mai mereu cu zâmbetul până la urechi. Însă nu numai copiii întâmpină acest eveniment cu bucurie, ci fiecare buzoian care se va plimba pe străzile orașului seara, în culori de sărbătoare, se va relaxa la un pahar de vorbă cu reflexiile luminițelor de sărbători, sau pur și simplu, care va ieși pe balconul casei sau apartamentului și va descoperi, iar și iar, armonia adusă de iluminatul pentru sărbători.
Iarna se anunță plină de emoție și culoare, iluminatul de sărbători inaugurând seria evenimentelor de sezon. Fie că este vorba despre Târgul de Crăciun din centrul orașului, cu ale sale căsuțe, patinoar și concerte în aer liber, de Orășelul copiilor, încărcat de povești și comedii, de luminițele ce vor îmbrăca tot orașul, de vinul fiert, portocale și Moș Crăciun, toate contribuie la întâmpinarea Noului An.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ