SECRETARUL PRIMĂRIEI, EVALUAT DE DOI CONSILIERI

0
162

În ședința Consiliului Local Municipal de joi s-a hotărât ca doi consilieri să supravegheze munca secretarului general al Primăriei. Aceștia vor evalua activitatea secretarului și-i vor acorda calificative.
Joi a avut loc ședința de Consiliu Local Municipal. Primul proiect de pe ordinea de zi a făcut referire la nominalizarea a doi consileri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al municipiului Buzău. Proiectul a fost aprobat, iar consilierii au fost aleși prin vot. Cei desemnați de Consiliul Local Municipal sunt Daniel Lambru și Constantin Florescu.
Practic, conform Codului Administrativ, cei doi vor trebui să supravegheze activitatea secretarului Primăriei, iar ulterior să îi acorde calificative, în funcție de activitatea prestată. În urma evaluării realizate de cei doi consilieri, secretarul general poate primi bonificații materiale sau poate fi eliberat din funcție.
Funcția de secretar al Primăriei Municipiului Buzău este ocupată de către Carmen Elena Toma până la sfârșitul acestei luni, când va expira. De luni, funcția îi va reveni lui Eduard Pistol care a promovat concursul pentru ocuparea postului.

ZALESCHI ANDREEA/ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ