SECRETELE CERCETĂTORILOR, DEZVĂLUITE LA MUZEU

0
30

Muzeul Județean pregăteşte o nouă serie de evenimente cultural-educative și științifice. Acestea se vor desfăşura în cadrul Programului Internațional Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția din 2019.
La sfârşitul lunii, Muzeul Judeţean îi invită pe pasionaţii de ştiinţă şi de cultură la o nouă ediţie a evenimentului Internațional Noaptea Cercetătorilor Europeni. Ediția din acest an are ca principal partener Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Buzău. „Noaptea cercetătorilor europeni” este un eveniment internațional cu mare impact atât în rândul instituțiilor de cercetare cât și în rândul publicului larg.
„Scopul programului, organizat sub coordonarea Comisiei Europene, este acela de a arăta publicului ce înseamnă să fii cercetător. Printre surprizele pregătite publicului în acest an se numără ateliere de scriere cu caractere chirilice, prezentări ale descoperirilor arheologice recente într-o manieră accesibilă publicului larg, atelier de tatuaje temporare și multe altele”, precizează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Muzeului Judeţean Buzău.

Pe toată perioada de implementare a programului vizitarea expozițiilor de arheologie și istorie este permisă, gratuit. Activitățile vor avea loc la sediul Muzeului Județean Buzău, din Aleea Castanilor, nr. 1, vineri 27 septembrie, între orele 19.00 – 22.00.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ