Mai multe secții ale Spitalului Județean vor intra în reabilitare. Prima pe listă este Neurologia, unde adresabilitatea este din ce în ce mai ridicată, însă condițiile sunt depășite. În prezent, se lucrează la Blocul operator. Cele mai așteptate lucrări sunt cele de modernizare și extindere UPU, unde au fost întocmite documentațiile, dar se așteaptă finanțarea.
Clădirea în care funcționează Spitalul Județean Buzău este veche de peste 30 de ani. În acest timp, adresabilitatea către cea mai mare unitate sanitară din județ a crescut considerabil, iar unele secții sunt depășite. În acest sens, conducerea Spitalului a reabilitat o parte din secții, însă unele au nevoie de intervenții rapide. Prima pe lista de priorități, anul acesta, este Neurologia. Totodată, la Blocul operator se lucrează de aproape 4 luni.
Cea mai așteptată lucrare este cea care vizează extinderea și reabilitarea Unității de Primiri Urgențe. Consiliul Județean a făcut demersurile necesare, a întocmit documentația, acum așteaptă aprobarea finanțării. În cazul în care va fi respins, proiectul va fi finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean.
Pe lângă lucrări de reabilitare și extindere, reprezentanții Spitalul Județean au în plan și înființarea unei secții noi. Este vorba de un compartiment de îngrijiri paleative, care ar urma să fie ridicată în curtea Spitalul ”Gârlași”.
Pentru început, această secție va avea cira 25- 30 paturi, având în vedere că finanțarea va veni de la Casa Județeană de Sănătate Buzău și că trebuie să respecte o grilă stabilită de ministerul de resort.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA