ŞEF NUMIT, OFICIAL, LA JANDARMERIE

0
599

Comandantul Jandarmeriei buzoiene a fost instalat oficial în funcţie. Locotenent colonelul Virgil Cueru, ofiţer care a asigurat interimar, până acum, conducerea instituţiei, a fost numit inspector şef , în cadrul unei ceremonii.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va fi condus, în perioada următoare, de locotenent colonelul Virgil Cueru. Ofiţerul a promovat concursul pentru funcţia de inspector şef, iar joi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de festivităţi a Jandarmeriei, a fost învestit oficial, la conducere şi a primit drapelul de luptă al unităţii. Virgil Cueru, în vârstă de 39 de ani, devine astfel cel mai tânăr şef al unui inspectorat de jandarmi din ţară. După ceremonia de preluare a funcţiei, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Jandarmeriei Române, el a declarat că postul pe care îl ocupă înseamnă o mare responsabilitate.
Locotenent colonelul Virgil Cueru se află în fruntea Jandarmeriei buzoiene de anul trecut, când a fost împuternicit de şefii de la Bucureşti să asigure conducerea interimară. După ce, recent, a susţinut şi promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef, ofiţerul a declarat că va urmări, în continuare, obiectivele pe care le-a avut până acum şi ca misiunile viitoare să se desfăşoare cât mai corect.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ