SENS GIRATORIU SALVATOR

0
241

Lucrările la podul metalic de la Mărăcineni, au adus şi beneficii, pe lângă disconfortul creat în trafic. Autorităţile judeţene au reuşit să-i convigă pe oficialii de la Bucureşti care administrază drumurile naţionale să amenajeze un sens giratoriu pe DN2 E 85, la intersecţia cu drumul spre Vadu Paşii, zonă în care se produceau frecvent accidente, unele cu urmări foarte grave. Rezultatele s-au văzut imediat. De când a fost creat rondul, acolo nu a mai avut loc nici măcar o tamponare, motiv pentru care se intenţioneză ca sensul giratoriu să devină unul definitiv.
Şefii transporturilor de la Bucureşti s-au lăsat cu greu convinşi de necesitatea amenajării unui sens giratoriu pe DN2E85, pentru siguranţa traficului, la intersecţia cu drumul spre Vadu Paşii. Abia când au început lucrările de refacere a podului metalic de la Mărăcineni, administratorii drumului şi-au dat acordul pentru un giratoriu provizoriu.
SINCRON: Carmen Ichim, prefectul judeţului Buzău 01:42-02:52 (anul trecut….cu Vadu Paşii)
Sensul giratoriu este provizoriu, până la finalizarea, lucrărilor de la podul de la Mărăcineni, dar autorităţile judeţene vor să rămână acolo definitiv, după ce s-a contatat eficienţa acestuia.
Chiar în faţa acestui aspect evident, birocraţia pare a fi mai presus decât eficienţa, dovedită statistic. Recent, unul dintre directorii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a susţinut într-o şedinţă la Prefectura Buzău că ar mai fi necesare nişte studii de oportunitate. Prefectul Carmen Ichim a venit însă cu contraargumente.
În consecinţă, conducerea Prefecturii a obţinut promisiuni din partea oficialilor din Ministerul Transporturilor, că sensul giratoriu va rămâne în intersecţia cu drumul spre Vadu Paşii. Promisiunea trebuie însă concretizată în avize, pentru care autorităţile judeţului vor insista la Bucureşti.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ